Atunci cand vrei sa ai o relatie cu cineva nu ai nevoie de „rezerve”

Există deja de ceva vreme un „trend” în materie de dating, pe care majoritatea acum îl adoptă, transformându-l în ceva firesc, care pare să dea tonul unui nou prototip de relație.Și anume : oricine poate să se întâlnească, să se sărute și să și-o tragă cu oricine dorește, atâta timp cât nu are ceva oficial cu altcineva (deși unii o fac chiar și atunci când aceasta există, dar asta este cu totul o altă poveste).La prima vedere ar părea ceva normal, fiind atât de răspândit astăzi printre noi, dar dacă stai puțin să analizezi , ai să descoperi că lucrurile nu sunt chiar atât de strălucitoare precum ar părea.

Nimeni nu spune să accepți o relație pe care nu ți-o dorești sau să te dai peste cap pentru a impresiona pe cineva încă de la prima întâlnire.Dacă e să fie ceva, va fi.Fără să te simți obligat să faci ceva și fără să îți expui întreg arsenalul de cucerire.Nu e nevoie să faci de la început lucruri care vin pe parcursul unei relații și nici să o constrângi pe cealaltă persoană să facă la fel, dacă ea nu simte încă să o facă.În definitiv, ce vei mai avea de oferit pe viitor?

Dar pentru a putea vorbi de o relație stabilă, trebuie să ne oprim din obiceiul de a testa cât mai multe persoane precum test driverele, atunci când deja avem în fața casei mașina pe care ne-o doream de ceva vreme.Atunci când începi să vorbești cu o persoană, o faci pentru a o cunoaște mai bine, pentru a-ți da seama dacă e ceea ce cauți la cineva cu care mai apoi să poți să construiești ceva durabil și frumos, nu pentru a-ți umple spațiile goale între celelalte partide.

Unii bărbați îți dau falsa idee de relație, facându-te să crezi că vă îndreptați spre ceva serios, pe când ei au deja o altă relație cu cineva sau sunt încă în faza de test drive.Dacă ați ieșit la câteva întâlniri, asta nu înseamnă că formați un cuplu, dar nici nu vă dă dreptul să vă sărutați sau să v-o trageți cu alte persoane până hotărâți dacă vreți sau nu să fiți împreună.Nu are rost să vă irosiți luni sau ani în compania celuilalt, trăind cu falsa iluzie a unei relații.

O relație stabilă nu implică doar sex și nici nu are loc de alte persoane.Situația se schimbă atunci când ambii nu cred în monogamie și nu își doresc ceva serios.Nu trebuie să te simți vinovat că ți-ai tras-o cu altcineva sau să fii luat la răspundere atunci când deja te vezi cu o persoană, atâta timp cât între voi nu e nimic clar și nu există de nici o parte dorința de a oficializa ceva.Iar pentru a evita interpretările greșite, intențiile trebuie  dezvăluite de la început.

Atunci când îți dorești o relație, nu mai te întâlnești cu o mulțime de persoane pentru a le testa, ci alegi una singură pe care să încerci să o descifrezi.Iar în timpul care îți ia să o faci, îi rămâi loial.Nimic nu e mai frumos să știi la final, că acea persoană ți-a dedicat doar ție întreaga lor atenție și că toate eforturile lor au fost îndreptate spre a te cuceri doar pe tine.Nimeni nu vrea să fie cu cineva care, în timp ce vorbea cu tine, mai avea și alte „rezerve” cu care își împărțea nopțile.Iar atunci când nu te poți decide în a alege acea persoană sau nu, deja ai răspunsul.Nu-ți mai rămâne decât să o eliberezi și pe ea de povară.Nu-i mai irosi timpul și redai șansa de a avea alte oportunități.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s